Cum să nu mai regret faptul că am renunțat la Medicină Dentară?

E Crăciunul și am avut un pic de timp de reflecție. Nu știu dacă asta e categoria potrivită pentru întrebarea, dar anyway :))))) O să încerc să fiu destul de concisă cu povestea. Eu am absolvit un liceu de artă deci nu am avut treaba deloc cu stiintele exacte. Inițial am vrut să dau admitere la Tehnică Dentară, dar toți din jur mă încurajau să dau la Medicină Dentară, că sunt capabilă etc. M-am pregătit jumătate de semestru la bio+ fizică și am intrat la buget la Medicină Dentară, la Iași. Dar acolo am avut un șoc. Eram total paralelă cu toate materiile, mai ales cu chimia și anatomia. E drept, m-am bazat pe faptul ca sora mea era studenta la MG si ma poate ajuta cu învățatul, dar nu a fost asa. Nu m-am prezentat în sesiune la examene și am fost diagnosticata cu depresie și anxietate. Până la urmă mi-am retras dosarul și m-am înscris la altă facultate, cu profil de arte vizuale Deși au trecut 2 ani și ceva de când am renunțat totuși familia încă îmi reproșează că nu am fost capabilă să continui. Chiar și azi, la masa de Crăciun, au făcut aluzii răutăcioase. Pe deasupra mai fac comparație între mine și sora mea. Intr-adevar, medicina [ sau ce am studiat acolo] nu a fost marea mea pasiune ( dar nu am vrut să urmez aceasta facultate pentru bani sau din orgoliu). Chiar mi-am dorit să devin un medic bun si să ajut oamenii. Trist e faptul că nici ceea ce studiez acum nu ma mulțumește. Menționez că încă iau tratament psihiatric și de 1 an merg la psiholog. Dar ma ajuta mai mult pe moment. Regretele ma bântuie în fiecare zi. Mă gandeam să încerc să dau din nou admitere. Dar sunt conștientă că dacă nu am fost capabilă să rezist 1 an, cum as putea rezista 6 ani? UMF-ul mi se pare un mediu mult prea dur pentru persoane ca mine. Mulțumesc ca ati citit povestea mea. Crăciun fericit tuturor!

Update: Am absolvit facultatea, sunt admisă la master (tot la arte). Momentan sunt șomeră, din septembrie mă gândesc să mă angajez ca vânzătoare :)))))) Mda, nici nu era nevoie de facultate pentru asta... În ochii multora probabil sunt o ratata. Dar nu ma mai consum atât de mult ca înainte, mi-am dat seama că pur si simplu medicina nu e de mine. Evident, m-am hotărât definitiv să îmi iau gândul de la admitere. Încă mai am stări depresive, pe partea de anxietate m-am mai reglat. Oricum, am ajuns la concluzia ca nu are nimic niciun sens :) . Toți, medici sau nu, vom muri la un moment dat...