Tata bipolar/agresiv verbal
De când eram mic am fost educat sa fiu politicos, cu bun simt, sa învăț bine și să-mi găsesc un loc bun de munca. Zis și făcut; am ajuns la 25 ani, bine-mersi. Astăzi m-am întors acasă și tata, bineînțeles la un grătar și un pahar de vin, mi-a tot spus că, citez: "trăiești cu fundul pe bani și nu te bucuri de viață, ce nu-ti cumperi o mașină bună și mai iei o fata: azi una, mâine alta." Sincer, îmi place viața pe care o trăiesc acum și nu înțeleg de unde presiunea asta, mai ales că el nu mi-a insuflat asta de când am fost mic până acum, că el daca era la vârsta mea făcea și dregea și nu știu ce. Ca idee, el a fost mereu agresiv verbal (fizic nu), desi in ultimii 5 ani se calmase, însă acum l-am văzut cum era pe vremea când făceam liceul și ne certam destul de des pe motiv că nu înțelegea faptul că fiecare persoana are păreri diferite și nu toți gândesc ca el (tenta dictatorială dusa la extrem). Ce am mai observat astăzi este că, deși îmi spune că el ne vrea binele și tot plangea in timpul asta, imediat după începe cu atac la persoana, mai ales la mama, că de ce nu-l înțelegeam, că nimeni nu-i vrea binele etc. Practic, manipulare ieftina și cel mai probabil inconștientă, deoarece nu cred că poate trece așa repede de la o stare la alta, asemenea unui om fals sau lipsit de empatie, îl cunosc și știu că nu este așa. In societate este un om onest și respectuos. Deci, as dori să știu ce as putea sa fac ca să-l ajut? Nici macar nu este conștient de aceste trăiri bipolare, a refuzat mersul la psiholog și simt că îl pierd.