Divort iminent la 28
Dupa cum spune si titlul, am decis sa divortam, de comun acord. Pe langa faptul ca suntem amandoi “oameni ok”, ca stim sa ne comunicam nevoile, sa ne rezolvam micile conflicte si suntem super onesti in relatie, cam nimic in rest nu merge. Nici multe lucuri in comun nu prea avem, dar am ajuns pana aici pentru ca ne iubim mult si pentru ca nu ne era rau in relatie. Motivul principal al despartirii este faptul ca el si-a dat seama recent ca sigur nu isi doreste copii, iar eu imi doresc mult, desi nu ma grabeam sa ii am.
In urma cu doua luni am deschis eu subiectul despartirii si singura rezolvare pe care o vedeam era despartirea, dar am decis atunci sa ne dam timp 3 luni sa vedem daca reusim sa imbunatatim ceva. Au trecut doua luni de atunci si desi s-a imbunatatit cat de cat dpdv al meu, el a zis ca nu suficient, ca deja au trecut 2/3 luni si in ultimele zile s-a gandit mullt la asta, iar toate gandurile duceau la o singura rezolvare: despartire. Iar el si-a si dat seama ca sigur nu vrea copii. Logic vorbind, despartirea are foarte mult sens, nu prea avem motive care sa ne tina impreuna, exceptand iubirea si comoditatea.
Acum imi trec prin minte sute de ganduri si nu stiu cum sa le fac fata, cateva dintre ele fiind: - Stiu ca varsta de 28 nu e atat de inaintata, dar adevarul este ca nu stiu sa fiu singura, nu am avut de pe la 15 ani prea multe perioade in care sa fiu singura si nu stiu cum sa ma descurc asa. Imi place mult sa fiu in relatii, nu sunt genul de om care sa ma fi dezvoltat pe partea aceasta, sa fiu ok cu mine si singura. Stiu ca poate acum ar fi momentul sa o fac, dar imi doresc copii, iar timpul simt ca e cam limitat pentru asta. - Nu stiu cum sa fac fata despartirii si stiu ca nu se poate, dar simt doar ca vreau sa dau fast forward la urmatoarea perioada. - Pe de alta parte, nu stiu cum si cand voi mai putea avea o relatie pe viitor pentru ca ma gandesc ca barbatii din intervalul de varsta pe care mi-l doresc deja cam sunt casatoriti/ implicati in relatii lungi, mai ales ca in domeniul in care lucrez barbatii, si aia putini, tind sa faca asta destul de repede - Ma gandesc ca exista si stigma aceasta de femeie divortata, nu stiu cat se tine in realitate cont de asta, dar e o ingrijorare - Ma mai gandesc si daca nu avem noi asteptari colosale de la noi si de fapt orice relatie ar ajunge la un moment dat in acest punct, ca daca renuntam prea usor, desi gandul asta imi disparte din minte incet incet.
Daca aveti sfaturi, povesti personale, orice care sa imi dea speranta ca voi fi ok pana la urma, m-ar ajuta incredibil de mult. Suntem si in acel punct in care nu am zis inca la lume si simt ca nu pot discuta cu nimeni inca